Prietenia

Astazi m-am trezit fara energie si fara prea mult chef. Am intrat iar in faza de melancolie. Nu ma supara nimic si nimeni........si daca ma supara ceva si nu mi-am dat seama inca? Ieri am primit un telefon de la o prietena pe care nu am mai vazut-o de foarte mult timp, asta nu pentru ca nu am vrut, dar asa a fost sa fie.


Mi-a amintit cat de mult ne distram, cat de mult vorbeam despre tot si toate si cat de apropiate eram. Ma intreba ce s-a intamplat cu noi, de ce nu mai suntem cum eram altadata.


I-am spus ca fiecare dintre noi are prioritatile lui, are vise, obiective, teluri si timpul nu-ti permite sa le faci pe toate. Eu cel putin, fac exact ceea ce ma reprezinta, ceea ce consider ca trebuie, dar cum ramane cu prietenia noastra?


Nu mai cred in prietenia adevarata...nu cred ca exista....nu cred ca va exista vreodata, cel putin intre doua femei.



Am stat si am analizat toate sfaturile pe care mi le-a dat candva......constat ca nu au fost tocmai bune. Niciodata nu a fost de acord cu relatia mea.....de ce oare.....ca iubeam si ma simteam iubita? Exista o oarecare invidie, sau pur si simplu trebuia sa ma judece pentru orice lucru pe care il faceam?

• Oare o prietena adevarata poate sa te judece?Nu, nu cred ca o prietena adevarata poate sa te eticheteze, ea trebuie doar sa te asculte, sa-ti arate drumul cel bun , sa se bucure impreuna cu tine atunci cand tu esti vesela, sa sufere atunci cand tu esti trista.

In principiu binele meu trebuie sa fie si binele ei, dar asta ramane doar la nivelul principiului, pentru ca experienta ne arata ca nu se intampla tocmai asa.

• In concluzie, prietenul meu cel mai bun este iubitul meu, care ma intelege, ma protejeaza, ma asculta de fiecare data, ma apreciaza si ma face sa inteleg atunci cand gresesc.
  
  Numai pentru el voi face compromisuri, numai lui ii datorez linistea mea sufleteasca, numai lui ii datorez faptul ca pot sa visez si sa am un tel in viata.